Publicitate pe acest blog.

Pentru publicitate sunati-ne acum la
numarul de telefon 0722.78 26 25.
Adresa de IM: augustin2020

joi, 10 iulie 2008

Lubeniţa de Dăbuleni – marcă înregistrată

Drumul Caracalului – „strada de gros” a Olteniei

Un kilometru de pepeni scoşi la vânzare pentru pieţele din toată ţara

Pepenele verde de Dăbu­leni - lubeniţa, cum îi zic oltenii - a ajuns un fel de marcă înregistrată pentru judeţul Dolj. În fiecare an, la începutul lunii iulie, zeci de camioane din toată ţara blochează drumul naţional Dăbuleni-Caracal, aş­tep­tând să fie încărcate cu lubeniţa doljenilor. Pentru a-şi vinde marfa, cultivatorii stau pe marginea drumului zile în şir: dorm în maşini şi se spală la duşuri improvizate.Cum ieşi din Dăbuleni, pe drumul Caracalului dai de o agitaţie mai mare ca la bâlci. Pe o lungime de un kilometru, asfaltul este împănat cu pepeni verzi. „Stăm aici de vreo zece zile, de când au apărut primele lubeniţe. În fiecare an, venim cu marfa aici, pe stradă.

Dormim în maşină, iar în cazul în care vindem lubeniţele, plecăm acasă şi ne odihnim puţin, până se încarcă din nou camionul şi ne întoarcem“, povesteşte Mariana Vaşcu, o doljeancă din Sadova. Femeia are la vânzare vreo patru tone de lubeniţă. De când stă pe „strada de gros” de la ieşirea din Dăbuleni, tot speră să vină mai repede clienţii. „Nu putem pleca de aici, că trebuie să vină camioanele. Vin de la Hunedoara, Arad, Timişoara. Noi o vindem cu şase-şapte mii (lei vechi) pe kilogram, iar la Oradea în piaţă este 20.000 kilogramul“, povesteşte femeia. An de an, pentru că are grijă de cultura de lubeniţă încă din luna martie, familia Marianei Vaşcu adună cam 50 de tone de pepene verde pentru fiecare hectar de teren cultivat .

La noi, la Sălciţa, nu ştim ce-i aia ploaie”

La intrarea în piaţa de gros, printre zecile de remorci de tractoare şi camioanele pline de lubeniţă, Verginia Cojocaru aşteaptă clienţii în vârful unei căruţe pline de lubeniţă. Ca să nu stea zilnic sub plopii care străjuiesc şoseaua ce duce spre Caracal, femeia acceptă să îşi vândă marfa şi la intermediari. „La Sadova sunt câţiva care au camioane şi ne iau marfa. Ne dau banii imediat pe ea şi noi nu mai suntem nevoiţi să stăm zi şi noapte aici“. Spune că anul acesta n-a fost bun pentru pepeni.

Anul trecut a luat 200 de milioane pentru marfa pe care a scos-o la vânzare. „Nu cred că o să iau mai mult de 60 de milioane pe lubeniţă anul acesta. Am clienţii mei, care vin la mine din toată ţara. Păcat că anul ăsta avem marfă puţină. La noi, la Sălciţa, nu ştim ce-i aia ploaie. Dacă nu am sta cu udatul toată ziua, n-am mai avea acum ce lubeniţă să vindem“, spune doljeanca. Femeia şi-a tras căruţa între cele două birturi care au fost ridicate la intrarea în piaţa de gros. Atunci când pe stradă se zăreşte vreo maşină cu număr de înmatriculare din alt judeţ, de la masă se ridică, clătinându-se (de căldură şi de „consumaţie”) unul dintre cultivatorii de lubeniţă. „Dacă îi lasă nevestele singuri, ajung acasă cu jumătate din banii obţinuţi pe lubeniţă, că, deh, le cam place băutura la mai mulţi“, se aude dintr-o dubiţă o voce de muiere.

Primarul Şovăilă, negociator de pepeni

Printre vânzătorii de lubeniţă din piaţa de gros se află şi primarul comunei doljene Călăraşi, Vergică Şovăilă. Nu vinde lubeniţă, însă le caută clienţi buni oamenilor săi din localitate, care au venit să îşi vândă marfa. „Tanti, le dai la opt mii kilogramul? Mâine dimineaţă vine cineva şi ţi le ia la preţul ăsta pe toate. Dacă le dai azi pe astea, dimineaţă să ai din nou căruţa încărcată“, îi spune acesta unei bătrâne care aştepta să îşi vândă marfa. În comuna pe care o păstoreşte de mai bine de 12 ani, primarul are contabilizate aproximativ 3.000 de hectare de teren cultivate cu lubeniţă. Însă cum clima şi pământul din zonă s-au schimbat de-a lungul anilor, edilul a fost nevoit să ia măsuri urgente.


Prin 1972, în comună, împreună cu nişte englezi, localnicii au inaugurat un sistem de irigaţii prin aspersiune. Puteau fi udate câteva mii de hecatre de teren prin cele 14 staţii. După Revoluţie, oamenii au vrut să intre în posesia acestor pompe care deservesc aproximativ 8.000 hectare de teren. „Le-am luat de la ANIF şi le-am îmbunătăţit. Am băgat bani în ele şi am făcut o asociaţie a utilizatorilor de apă. Am angajat 40 de oameni şi acum au grijă de investiţia comunei. Aici, la noi, dacă nu udăm, nu avem de ales, ne mutăm. Nu putem supravieţui fără apă“, explică Şovăilă. (ionut parvulescu) Gandul.ro

Niciun comentariu:

Dictionar Poliglot

Alte stiri din Bacau